Cașalotul este un mamifer marin cunoscut pentru clicurile cu care localizează prada și comunică, însă masculii produc și o categorie distinctă de semnale: clicuri lente, joase și extrem de puternice. O echipă internațională le-a măsurat în apele din largul Seychelles, Sri Lanka, Norvegia și Scoția și a ajuns la concluzia că au cele mai ridicate niveluri la sursă dintre sunetele de comunicare măsurate la mamifere. Studiul, publicat în revista Annals of the New York Academy of Sciences, nu stabilește încă mesajul transmis de aceste clicuri.
- Clicurile lente sunt diferite de semnalele folosite de cașaloți pentru ecolocație și de secvențele sociale numite coda.
- Din câte cunosc cercetătorii, aceste semnale sunt produse exclusiv de masculi.
- Între două clicuri pot trece între cinci și zece secunde, fără ca ritmul să-și piardă precizia.
- Modelele acustice indică o rază posibilă de până la 70 de kilometri în condiții tipice de apă adâncă.
Clicurile lente combină puterea, ritmul și distanța
Cașaloții folosesc ecolocația pentru a găsi calmari în întunericul de la adâncime. În interacțiunile sociale emit și grupuri scurte de clicuri ritmice, cunoscute drept coda. Semnalele analizate în noul studiu nu se încadrează însă în niciuna dintre aceste categorii: sunt mai rare, au frecvențe mai joase și sunt mai puternice decât clicurile sociale.
Simone Videsen, cercetătoare postdoctorală la Universitatea Aarhus și autoarea principală a studiului, consideră remarcabilă asocierea dintre intensitate, raza de propagare și precizia ritmului. Chiar și cu pauze de cinci până la zece secunde, masculii păstrează succesiunea clicurilor cu o regularitate comparabilă cu cea a unui toboșar care cântă foarte lent.
Această combinație înseamnă că un mascul poate transmite printr-un volum uriaș de apă un semnal puternic și ordonat, fără ca cercetătorii să știe încă ce răspuns urmărește.
Anatomia masculului permite producerea sunetelor extreme
Puterea clicurilor este legată de anatomia neobișnuită a cașalotului. Un mascul adult are cel mai mare organ producător de sunete din lumea animală: un complex nazal care poate cântări peste cinci tone și poate reprezenta aproximativ o treime din lungimea corpului.
În interior se află structuri numite buze fonice, comparabile ca dimensiune cu anvelopele unui automobil. Cașalotul le apropie brusc pentru a genera clicurile. Potrivit profesorului Peter Teglberg Madsen, coautor principal al studiului și cercetător la Universitatea Aarhus, un nas mai mare, asociat unui mascul mai mare, poate produce un clic cu o frecvență mai joasă.
De aici rezultă ipoteza că sunetul ar putea funcționa ca un semnal sincer al dimensiunii animalului. O combinație între frecvența joasă și intensitatea ridicată le-ar putea indica femelelor sau rivalilor că se apropie un mascul mare. Este însă o explicație posibilă, nu o concluzie demonstrată de studiu.
Experimentele viitoare vor testa reacțiile altor cașaloți
Cercetătorii nu știu dacă aceste clicuri sunt asociate selecției sexuale, menținerii teritoriului, avertizării altor masculi sau unei alte funcții. Pentru a testa ipotezele, ei intenționează să folosească experimente de redare: mici dispozitive de înregistrare ar urma să fie atașate cașaloților, iar difuzoare subacvatice ar transmite clicuri lente.
Observarea reacțiilor ar putea arăta dacă un mascul răspunde prin propriile clicuri, se apropie sau se îndepărtează și dacă femelele reacționează diferit. Cercetătorii vor putea verifica și dacă modificarea frecvenței ori a ritmului schimbă răspunsul animalelor.
Studiul descrie comunicare prin clicuri, nu o „limbă” a cașaloților: datele disponibile nu susțin atribuirea unor caracteristici umane acestor semnale.
Zgomotul navelor poate reduce raza de comunicare
Echipa a măsurat puterea clicurilor în apropierea animalelor și a folosit apoi modele acustice pentru a estima propagarea lor. În condiții tipice de apă adâncă, semnalele ar putea fi detectate până la 70 de kilometri. Distanța efectivă depinde însă de temperatură, salinitate, adâncime, fundul mării și zgomotul ambiental.
În apropierea navelor, zgomotul produs de oameni poate scurta considerabil raza: în anumite situații, un semnal ar putea deveni nedetectabil după doar câțiva kilometri. Pentru cașaloți, aceasta ar putea însemna restrângerea spațiului în care mesajul ajunge la alți indivizi, deși studiul nu arată cum le modifică efectiv comportamentul.
O altă ipoteză este că masculii folosesc mediul drept reper temporal. Un clic orientat în jos poate lovi fundul mării și reveni ca ecou, oferind eventual un reper pentru menținerea ritmului lent. Și această explicație urmează să fie verificată.
Credeți că limitarea zgomotului produs de nave ar trebui să țină cont mai mult de raza de comunicare a mamiferelor marine?
