Autoritățile de sănătate publică încă au timp să protejeze eficiența α-cipermetrinei, însă un experiment realizat în India indică apariția mecanismelor biochimice care pot susține rezistența țânțarilor. Într-un studiu publicat în Frontiers in Tropical Diseases, o populație de laborator de Aedes aegypti a înregistrat o mortalitate de 97,91% la doza diagnostică recomandată, dar exemplarele expuse au activat puternic enzime capabile să neutralizeze insecticidul. Cercetătorii de la Universitatea din Delhi consideră rezultatul un semnal timpuriu, nu dovada că α-cipermetrina a devenit deja ineficientă.
- Activitatea enzimei β-esterază a crescut de peste 21 de ori după expunerea la α-cipermetrină.
- Populația testată a avut o rată de mortalitate de 97,91% la doza diagnostică recomandată.
- Rezultatele provin de la o populație de laborator din India și nu pot fi extinse automat la alte regiuni.
- Echipa spune că țânțarii nu au dezvoltat încă o rezistență persistentă la insecticid.
Schimbarea importantă nu este dispariția imediată a eficienței insecticidului, ci identificarea unei ferestre în care rezistența ar putea fi gestionată înainte să se răspândească.
β-esteraza a avut cea mai puternică reacție
Cercetarea a urmărit rezistența la α-cipermetrină, un insecticid folosit la nivel mondial în controlul vectorilor. Substanțele chimice de acest tip exercită o presiune de selecție: exemplarele care dispun de variații biochimice sau genetice avantajoase au șanse mai mari să supraviețuiască expunerii.
Insectele produc în mod natural enzime de detoxificare, proteine care le apără de substanțe toxice. Când insecticidul pătrunde în organism, sunt declanșate reacții celulare care măresc producția proteinelor defensive. Enzimele se pot lega de moleculele substanței, pot rupe legături moleculare și pot transforma compușii în forme mai puțin nocive, care sunt eliminate mai ușor.
Echipa a analizat cinci enzime considerate mecanisme importante de detoxificare. Dintre acestea, β-esteraza a răspuns cel mai puternic: activitatea sa a crescut de peste 21 de ori, iar simulările au indicat o legare foarte puternică de moleculele α-cipermetrinei. Cercetătorii o consideră astfel principalul mecanism defensiv observat în populația testată.
Alte două enzime, CYP450 și GST, au avut a doua, respectiv a treia cea mai intensă reacție. Potrivit echipei, acestea pot acționa împotriva mai multor substanțe străine, dar par mai puțin adaptate acestui insecticid.
Trei metode au urmărit același mecanism defensiv
Pentru a reconstrui felul în care s-a format răspunsul, cercetătorii au combinat bioeseurile în flacoane ale Organizației Mondiale a Sănătății, modelarea moleculară pe computer și analizele biochimice. Prima metodă expune țânțarii vii unei concentrații diagnostice, a doua estimează cât de bine se leagă insecticidul de enzime, iar a treia măsoară nivelurile mecanismelor de detoxificare.
Faptul că cele trei abordări au indicat rolul β-esterazei explică nu doar dacă unele exemplare supraviețuiesc, ci și mecanismul molecular care le poate oferi protecție.
Studiul, coordonat de cercetători ai Universității din Delhi, a fost publicat în 2026 și are DOI 10.3389/fitd.2026.1882408.
Rezultatul nu poate fi extrapolat altor populații
Autorii subliniază limitele experimentului: a fost examinată o populație de Aedes aegypti crescută în laborator, într-un anumit moment. Rezistența poate varia considerabil între populații, în funcție de durata folosirii insecticidelor, condițiile de mediu și practicile locale de control.
Prin urmare, rezultatul nu arată că țânțarii din India, din România sau din alte țări au același nivel de răspuns. Pentru autoritățile din orice regiune, inclusiv cele românești, aceasta înseamnă că monitorizarea locală este mai relevantă decât extrapolarea unui test făcut pe o singură populație.
Nu se poate anticipa când α-cipermetrina ar putea deveni ineficientă pe scară largă. Mai mult, autorii arată că rezistența biochimică se poate inversa dacă insecticidul respectiv nu mai este utilizat, deși țânțarii pot dezvolta și rezistență încrucișată la substanțe care funcționează asemănător.
Printre opțiunile descrise se află alternarea insecticidelor, folosirea inhibitorilor care blochează sistemele defensive, eliminarea locurilor de reproducere și controlul biologic. În practică, diversificarea metodelor ar putea reduce presiunea exercitată asupra unei singure substanțe și ar putea ajuta la păstrarea eficienței insecticidelor existente.
Credeți că programele de combatere a țânțarilor ar trebui să alterneze mai des insecticidele, chiar înainte de confirmarea unei rezistențe persistente?
